Equilibrium

Recunosc ca la un bun inceput , Matrix a fost o varianta stiintifico-fantastica ce mi-a gadilat campul vizual fictiv la maximum , in afara de asta , Keanu Reeves era ( si este) unul din actorii mei preferati just because. Apoi, mult mai tarziu , a aparut la baza cunoasterii mele in materie de filme , Equilibrium. Si oricat de mult mi-a placut mie Matrix, Equilibrium a dezechilibrat efectiv toata armonia si simpatia mea vizavi de cel dintai film mentionat mai sus :D . Mi-a placut foarte mult Equilibrium si , din punctul meu de vedere , mi se pare mult mai pur , transant si veridic ca si mesaj, ca si idee. Motivele pentru care cele doua filme au fost puse in balanta sunt simple si totodata complexe si fac apel strict la individul unic subiectiv pe care eu il port in propria-mi persoana.

Ambele filme sunt SF( ma rog , cu cat le intrepatrund mai mult, cu atat realitatea mi se pare o himera, o ironie anexata SF-lui) , ambele abordeaza tema matricei in care / in jurul careia toti ne conservam in termeni de reguli , restrictii , paravane , concepte menite sa ne tina calmi, inchisi , la locul nostru , fara what if…? sau why..? , o matrice bine implementata in noi, nu in exteriorul nostru , pentru ca, vedeti voi ( si aici deviez in mod intentionat) .. daca vrei cu adevarat sa indobitocesti un om , nu-ti trebuie un bici , ci o minte flexibila. Ori ,  fiecare dintre noi avem asa ceva. Mintea a fost si este una componenta flexibila , perfect reglabila atat dupa propriile coduri ale fiecarui individ in parte, cat si dupa codurile ( de principii, interese , reguli , limite ,bla bla, name it however you want it) fiecarui individ ce isi poate , la randul sau, exercita abilitatea de manipulare asupra celuilalt. Uitati-va in jurul vostru , cascati ochii mari si veti vedea cum fiecare omulet in parte poseda cate-o matrice si apoi cascati ochii la voi insiva. E posibil, foarte posibil , sa constatati acelasi lucru. Sad, but true. Revenind la Matrix , este un SF si un film de actiune excelent , eu , una , admit asta pentru ca se afla in categoria filmelor gustate din plin de mine. Nu tema in sine am apreciat-o, cat efectele speciale , grandoarea jocurilor de efecte speciale, oh, yes , si actiunea pulsata parca in fiecare unda cerebrala. Si.. cam atat. Acum , revenind la Equilibrium , that’s a special spot.

Dexter

Dexter. Oh, ador Dexter , desi ..ce-i drept am fost fetita rea si l-am cam lasat uitat cu vreo 2 sezoane (cam asa cred) in urma. Dar nu-i bai , recuperez. De regula nu prea ma manifest precum un fanatic atunci cand vine vorba de filme / seriale si nici nu o sa incep sa fac asta , insa imi manifest mai degraba opinii extrem de subiective si fragmente personale strict legate de fiecare element in parte. De la un timp mi-e cam greu sa-mi expun anumite aspecte, nu pentru ca m-as teme de judecata divina a societatii , ci pentru ca gasesc irelevant sa fac asta si consider ca nu prea am cui sa ma expun. Numiti-ma al dracu’ de aroganta , dar Sinele meu narcisist chiar poseda asemenea credinte. De ce-mi place Dexter (?) , pai, e simplu: personajul. Nu actorul ( desi in acest serial il gasesc jucand magnific, i se muleaza perfect rolul) , nu actiunea serialul in sine , nu tema , ci personajul. Si cand ma gandesc ca l-am descoperit accidental , intr-o noapte alba din tineretile mele de-acum sase ani , primul gand fiind ce dracu e porcaria asta ? :D (probabil insomnia ma acaparase ).

Cred ca Dexter e genul de serial care te absoarbe oarecum in constiinta personajului si nu in mediul inconjurator al acestuia , mai ales daca detii un anumit grad de empatie , it makes perfect sense , devii un bun prieten al personajului pana cand , la un moment dat , deschizi ochii si all of a sudden incepi sa vezi. Prin ochii Celuilalt.