Dexter. Oh, ador Dexter , desi ..ce-i drept am fost fetita rea si l-am cam lasat uitat cu vreo 2 sezoane (cam asa cred) in urma. Dar nu-i bai , recuperez. De regula nu prea ma manifest precum un fanatic atunci cand vine vorba de filme / seriale si nici nu o sa incep sa fac asta , insa imi manifest mai degraba opinii extrem de subiective si fragmente personale strict legate de fiecare element in parte. De la un timp mi-e cam greu sa-mi expun anumite aspecte, nu pentru ca m-as teme de judecata divina a societatii , ci pentru ca gasesc irelevant sa fac asta si consider ca nu prea am cui sa ma expun. Numiti-ma al dracu’ de aroganta , dar Sinele meu narcisist chiar poseda asemenea credinte. De ce-mi place Dexter (?) , pai, e simplu: personajul. Nu actorul ( desi in acest serial il gasesc jucand magnific, i se muleaza perfect rolul) , nu actiunea serialul in sine , nu tema , ci personajul. Si cand ma gandesc ca l-am descoperit accidental , intr-o noapte alba din tineretile mele de-acum sase ani , primul gand fiind ce dracu e porcaria asta ? :D (probabil insomnia ma acaparase ).
Cred ca Dexter e genul de serial care te absoarbe oarecum in constiinta personajului si nu in mediul inconjurator al acestuia , mai ales daca detii un anumit grad de empatie , it makes perfect sense , devii un bun prieten al personajului pana cand , la un moment dat , deschizi ochii si all of a sudden incepi sa vezi. Prin ochii Celuilalt.
